Zi neagră în lumea medicală. „O pierdere ireparabilă pentru medicina românească”

Zi neagră în lumea medicală. A încetat din viață academicianul profesor doctor Adrian Restian, președintele Societății Academice de Medicină a Familiei. Vestea dispariției sale dintre ei s-a răspândit în spațiul public și i-a întristat pe toți cei care l-au cunoscut. Și nu sunt deloc puțini.

S-a stins din viață academicianul profesor doctor Adrian Restian

Anunțul trist cu privire la trecerea în neființă a academicianului profesor doctor Adrian Restian a fost făcut de către marele medic neurochirurg Vlad Ciurea. Acesta a vorbit numai în termeni laudativi despre Restian, despre care a spus că era un geniu al genelor, un om modest care a contribuit major la dezvoltarea medicinei generale și de familie în România.

Sunt profund îndurerat de o veste pe care am primit-o astăzi: bunul meu prieten, academicianul profesor doctor Adrian Restian, ne-a părăsit…Este o pierdere pe care, personal, o consider ireparabilă pentru medicina românească! Adrian era un geniu al genelor. Era fascinat de genetică, de „povestea noastră umană” care începe cu informațiile genetice primite de la părinți…, spune medicul neurochirurg Vlad Ciurea.

Adrian Restian era și președintele Societății Academice de Medicină a Familiei. Bunul său prieten, neurochirurg Vlad Ciurea spune că acesta era o enciclopedie, un om cu principii, cu tărie de caracter, un partener de dialog spiritual.

Adrian Restian era doctor în științe medicale: cu unele excepții, mai întâi se îmbolnăvește sufletul

Profesor doctor Adrian Restian spunea într-un interviu (pentru Health.ro) că 90% din cancere nu se moştenesc genetic, ci ele sunt dobândite în timpul vieţii noastre şi mutaţiile pe care le suferă ADN-ul sunt produse în timpul vieţii noastre, ceea ce ne-ar oferi posibilitatea de a preveni aceste cancere. Marele academician era de părere că 30% din cancere sunt produse de factorul alimentar.

Sunt alimente care produc cancer, sunt moduri de preparare a alimentelor care produc cancer, apar produse cancerigene în grătarele pe care le mâncăm, samd, spunea medicul Adrian Restian.

Într-un alt interviu, de data aceasta pentru Basilica.ro, profesor dr. Adrian Restian spune că, după părerea sa, cu unele excepţii, aşa cum ar fi unele boli acute sau accidentele, mai întâi se îmbolnăveşte sufletul și apoi corpul.