Vești bune pentru pensionari! Ce se întâmplă până la finalul anului

Încă o veste bună pentru pensionarii din România. După ce a apărut informația potrivit căreia guvernanții vor ca banii rezultați din extracția gazelor din Marea Neagră să fie direcționați către pensii, iată încă un anunț important pentru români. Ministrul Muncii a vorbit recent despre procesul de recalculare a pensiilor.

Vești bune pentru pensionari

Marius Budăi, cel care ocupă funcția de Ministru al Muncii în Guvernul Nicolae Ciucă a declarat că până la finalul acestui an, toate dosarele de pensie vor fi digitalizate. În acest moment, procesul se află la jumătate de drum. Evaluarea dosarelor de pensie și digitalizarea lor este o procedură lungă și anevoioasă, care a necesitat suplimentarea personalului din casele județene de pensii. Potrivit spuselor Ministrului Muncii, până la acest moment au fost introduse în sistemul informatic 2,3 milioane de dosare de pensii.

Deja peste 2,3 milioane de dosare sunt introduse intr-un sistem informatic unde am separat perioadele contributive față de perioadele asimilate, sporurile care nu au fost cu caracter permanent și nu au fost luate în calcul, față de sporurile care au fost luate în calcul, a anunțat Marius Budăi la Realitatea Plus.

Ministrul Muncii spune că imediat după ce se va fi încheiat digitalizarea dosarelor de pensie, va începe recalcularea pensiilor. Termenul-limită pentru reevaluarea și digitalizarea dosarelor este la sfârșitul acestui an, 31 decembrie 2022. Marius Budăi spune că dacă nici nu am ajuns la jumătatea anului și deja peste jumătate din dosare au fost digitalizate, procesul decurge conform planului.

Personal suplimentat în casele județene de pensii pentru digitalizarea dosarelor

Fostul ministru al Muncii a luat decizia de a suplimenta personalul din casele județene de pensie în vederea urgentării procesului de digitalizare a dosarelor de pensie. Concret au fost scoase la concurs 1000 de posturi. Suplimentarea personalului Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) va fi valabilă până în data de 31 decembrie 2022.

Guvernanții și-au asumat, inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență să finalizeze procesul de digitalizare a celor 5 milioane de dosare de pensii până la sfârșitul lui 2022. Digitalizarea dosarelor de pensii este o etapă esențială a procesului de reformă. Aceasta va permite ulterior recalcularea tuturor pensiilor din România conform noii legi.