VEȘTI BUNE DIN BELGIA. CĂTĂLIN DENCIU, MEDICUL EROU DE LA PIATRA NEAMȚ, A FOST DETUBAT

loading...

Vin vești bune de la Bruxelles (Belgia). Medicul erou de la Piatra Neamț, Cătălin Denciu, cel care și-a riscat viața pentru salvarea pacienților din incendiul de pe 14 noiembrie, a fost detubat.

Conform celor mai noi informații, medicii au reușit să-i refacă piciorul drept, dar acesta mai are nevoie de multe intervenții pentru arsurile numeroase de pe suprafața corpului.

În aceste zile extrem de complicate, alături de medicul Denciu se află, în Capitala Belgiei, și soția acestuia, de profesie tot doctor.

Medicul Ioan Cătălin Denciu, cel care a suferit arsuri grave în încercarea de a-și salva pacienții din secția ATI în incendiul de la Piatra Neamț, a fost detubat, anunță Digi 24.

Totodată, începând de vineri, 11 decembrie, medicul erou a început procedura de kinetoterapie la Spitalul Militar Regina Astrid.

Alături de soția sa, medicul Cătălin Denciu va petrece sărbătorile la Bruxelles, acolo unde încă mai are de suferit mai multe intervenții chirurgicale, date fiind numeroasele arsuri suferite în incendiul de pe 14 noimebrie.

În toată această perioadă, ministrul Sănătății de la București, Nelu Tătaru, ține constant legătura cu doctorul român și cu cadrele medicale belgiene.

Denciu, transferat în Belgia la mijlocul lui noiembrie
Medicul Denciu a fost transferat cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române, la Spitalul Militar ”Regina Astrid” din Bruxelles pe 15 noiembrie, pentru a primi tratament de specialitate.

În urmă cu aproape o lună, doctorul ATI a suferit arsuri pe 75% din suprafața corpului în timp ce încerca să salveze pacienții cu Covid internați la ATI în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.

La finalul lunii noiembrie, Cătălin Denciu, medicul erou implicat în incendiul de la secția de terapie intensivă de la Piatra Neamț, a trecut prin prima operație de la transferul în spitalul din Belgia.

”Medicul Denciu a suferit prima intervenție chirurgicală de excizie şi cu alogrefe pentru o primă parte. Va scăpa, să spun aşa de dializă. A ajuns şi soţia astăzi la dânsul, noi sperăm să aibă o evoluție bună. Această săptămână este o săptămână de a trata leziunile chirurgicale”, explica Nelu Tătaru pe 26 noiembrie.
Sursa fanatik.ro

loading...