Veste crucială pentru angajați și firme: Iohannis a promulgat legea!

loading...

Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru aprobarea OUG 132/2020, care se referă la măsuri de sprijin pentru salariați și angajatori în timpul pandemiei de Covid.

Potrivit modificării legislative, angajatorii vor putea reduce cu cel mult 50% timpul de muncă al salariaților și vor putea micșora salariile în consecință.

Măsura va putea fi aplicată și după expirarea perioadei stării de alertă, dar nu mai mult de 3 luni. Angajatorul va trebui să anunțe angajatul cu 5 zile înainte ca măsura să fie efectivă.

”În perioada stării de urgenţă/alertă/asediu, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă/alertă/asediu, „angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaţilor cu cel mult 50% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă, cu informarea şi consultarea sindicatului, a reprezentanţilor salariaţilor sau a salariaţilor, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului”, se arată în textul ordonanței de urgență.

„Reducerea timpului de muncă în condiţiile prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puţin 5 zile lucrătoare, lunar, angajatorul având obligaţia de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună. Reducerea timpului de muncă se aplică şi în cazul programului de muncă în ture, precum şi în cazul programului de muncă inegal. Decizia angajatorului privind reducerea timpului de muncă, programul de lucru, modul de repartizare a acestuia pe zile şi drepturile salariale aferente se comunică salariatului cu cel puţin 5 zile înainte de aplicarea efectivă a măsurii”, mai prevede legea.
Potrivit legii, angajații care vor avea de suferit în urma măsurii vor avea dreptul la o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut lunar și salariul de bază brut lunar aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducere timpului de muncă.

Valoarea voucherelor de vacanță crește!

Valoarea voucherelor de vacanță se va mări din 2021, potrivit Legii 165/2018, ale cărei prevederi vor intra în vigoare începând cu ianuarie 2021.

Voucherele de vacanță vor ajunge, de la 1.450 de lei în prezent, la cel mult 13.380 de lei pe an, în condițiile în care valoarea voucherelor se va calcula în funcție de salariul minim brut (șase salarii minime).

„Voucherele de vacanţă acordate în această perioadă, care n-au putut fi utilizate ca urmare a măsurilor impuse de restricţii sanitare (…), vor putea fi utilizate până la sfârşitul anului viitor, până la 31 decembrie 2021, mai ales în contextul în care aşteptările sunt ca în primul trimestru al anului viitor efectele acestei pandemii să înceteze”, a declarat sâmbătă şeful Cancelariei premierului, într-un comunicat de presă.

loading...