Un vlogger american compară Mamaia Nord cu Miami Beach. Câtă mâncare și-a cumpărat cu 45 de dolari

Un vlogger american compară Mamaia Nord cu Miami Beach. Prețurile din România au început să crească, iar tot mai mulți români sunt speriați de ceea ce se va întâmpla pe viitor. Ei bine, pentru turiștii străini, țara noastră a rămas una dintre cele mai ieftine state.

Românii sunt speriați de creșterea prețurilor din ultima perioadă, iar stațiunea Mamaia devine din ce în ce mai scumpă pentru aceștia. Cu toate astea, turiștii străini se bucură din plin de țara noastră. Un turist american a rămas șocat de cât de ieftină e viața în România și compară Mamaia Nord cu Miami Beach și Saint Tropez.

Acesta este un vlogger cunoscut, iar în clipul său video postat pe TikTok, pe care l-a numit „Trăiesc ca un rege în România”, turistul american le-a arătat urmăritorilor săi cum a reușit să-și cumpere cu 266 de lei, adică 45 de dolari, somon file, fructe de mare, legume, ceapă, ton, cereale pentru micul dejun, avocado, caise, castraveți,pepene roșu, roșii, apă, ulei spaniol, ciuperci, condimente, cartofi dulci, lapte de migdale, foietaj cu spanac și mere. „Și nu sunt într-un sat ciudat și mic, nu, sunt în una dintre cele mai scumpe zone din România. Se numește Mamaia, e la Marea Neagră. E ca Miami Beach în Florida sau Saint Tropez în Franța. Și tot ce v-am arătat aici costă doar 45 de dolari. Bine ați venit în România”, a spus el pentru urmăritorii de pe Tik Tok.

Pe de altă parte, pentru unii români, prețurile de pe litoralul Mării Negre sunt mai mult decât își pot permite. Sumele au crescut foarte mult în această vară, comparativ cu anul trecut. Dacă vă întrebați cât de mult au crescut prețurile, trebuie să știti că o bere la plajă Modern sau 3 Papuci a ajuns să coste 13 lei, în timp ce în urmă cu câțiva ani era doar 7-8 lei. Berea la sticlă e mai scumpă, costă 18 lei. La barurile de plajă găsești și băuturi care pot fi pe placul vostru, precum sucuri, vinuri sau cocktail-uri. Pentru o sticlă de vin prețurile pornesc de la 60 de lei și pot ajunge până la 250 de lei.

Cât costă un sejur pe litoralul românesc

O vacanță la mare anul acesta poate pune probleme serioase bugetului românilor. Unele locații de pe litoralul Mării Negre percep tarife de lux. Un sejur de 7 zile la un hotel de 5 stele, Mamaia, costă cel putin 10.000 de lei, cameră dublă standard, cu mic dejun și prânz inclus. O cameră dublă cu vedere la mare, la un alt hotel dotat cu cazino, din zona Mamaia Nord, pe aceeași perioadă. De asemenea, un resort din Mamaia Nord oferă posibilitatea închirierii unei vile mediteraneene, cu acces la plajă privată și facilită de lux. FIecare vilă beneficiează de o suprafață interioară de 300-400 de mp și aproximativ 1.000 mp de teren înconjurător. Pentru închirierea lor, prețurile încep de la 2650 euro, preț valabil până la 23 iunie.Un sejur la un apartament într-un complex de apartamente, tot în zona Mamaia Nord, poate fi rezervat și la un preț acceptabil: 2.083 lei pentru un apartament cu un dormitor, în aceeași perioadă: 7 nopți, începând din 18 iunie.