Un medic explică pe TikTok de ce nu trebuie să fie sărutați morții

Dr. Viktor Ivanovik a vorbit despre riscurile la care se expun persoanele care își sărută rudele decedate, atunci când le conduc pe ultimul drum.

Un videoclip postat de un medic din Moldova a ajuns viral pe rețelele de socializare. Specialistul, care a strâns o comunitate de aproape 300 de mii de urmăritori pe TikTok, a explicat recent de ce nu ar trebui să fie sărutați morții, atunci când sunt conduși pe ultimul drum.

La ce riscuri se expun persoanele care își sărută rudele decedate?
Viktor Ivanovik, un doctor din Moldova care a ajuns viral pe TikTok datorită filmulețelor prin intermediul cărora face educație medicală, a explicat de ce nu ar trebui să fie sărutate persoanele decedate.

Chiar dacă pentru mulți dintre noi acesta este un mod de a ne lua rămas-bun de la cei trecuți în neființă,specialistul a explicat că există numeroase riscuri la care ne expunem fără să știm: „Niciodată nu săruta pe cel răposat! 9 ore după deces, țesutul corpului începe să se descompună. Bacteriile corpului în stare de descompunere prind să iasă la suprafață. Factori de risc: pierderea mirosului, practic în totalitate!”, a scris medicul Viktor Ivanovik, pe contul personal de TikTok.

Explicațiile medicului au stârnit un val de controverse
Videoclipul cu explicațiile Viktor Ivanovik a devenit viral în mediul online, iar reacțiile nu au întârziat să apară.

Majoritatea internauților au apreciat sfaturile medicului, însă au recunoscut că nu au ținut cont de astfel de riscuri, atunci când s-au aflat în asemenea situații: „Mi-am pupat tatăl și aș mai face-o de un milion de ori! Pot să pierd și gustul și mirosul, este tatăl meu!”, „Sincer, nu cred că rezistă cineva să nu își pupe părintele pe mână sau frunte ultima oară. Eu am pupat mâna tatălui meu pentru ultima oară”.

Lasă un comentariu