Un bătrân de aproape 70 de ani, din Dolj, a batjocorit două copile, lăsând-o pe una însărcinată

Un bătrân de aproape 70 de ani a fost arestat de poliţiştii craioveni, după ce a batjocorit în mod repetat, timp de 3 ani, două minore, în vârstă de 14 şi 16 ani. Bătrânul a lăsat-o însărcinată pe fata de 16 ani, care a şi născut ulterior.

Victimele sale erau amândouă din comuna Verbiţa, de unde era şi el. Deşi faptele au avut loc între 2017 şi 2019, bătrânul a fost arestat abia luni, 22 iunie.

„În cursul zilei de ieri, 22 iunie, în urma cercetărilor desfășurate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. din Craiova, un bărbat, de 69 de ani, din Verbița, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru infracțiunea de act sexual cu un minor în formă continuată.

Din cercetările efectuate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., a rezultat faptul că, în perioada 2017-2019, bărbatul respectiv ar fi întreținut relații sexuale cu două minore, în vârstă de 14 și 16 ani, ambele din comuna Verbița.

De asemenea, în urma actelor sexuale, minora de 16 ani a rămas însărcinată şi a dat naştere unui copil, care în prezent are vârsta de un an.

Astfel, în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost inițial reținut pentru 24 de ore, iar apoi, tot în cursul zilei de ieri, Tribunalul Dolj a dispus față de acesta măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, informează IPJ Dolj.