Ucrainenii, gest șocant față de armata rusă. A pierdut peste 500 de militari

Ucraina și Rusia sunt in continuare în război. De mai bine de o lună se luptă, iar rușii nu dau impresia că se vor retrage prea curând. Ucrainenii sunt disperați: și-au pierdut casele, au rămas pe drumuri și, chiar dacă nu pot face nimic pentru țara lor, găsesc metode de a se răzbuna.

Militari ruși, otrăviți de ucraineni

Războiul se desfășoară de aproape o lună si jumătate. Trupele rusești nu s-au retras nici acum, după numeroase negocieri. Oamenii sunt disperați pentru că au rămas pe drumuri, la fel si autoritățile, care încearcă să țină sub control situația.

Ucrainenii de rând, din teritoriile aflate sub ocupaţia armatei ruse, care nu pot lupta, s-au gândit să facă și ei ceva pentru țara lor. Potrivit unui raport al Serviciului de Informaţii al Armatei ucrainene, cel puţin doi militari ruşi au murit după ce au fost otrăviţi de localnicii din Izium, un orăşel din Harkov.

Conform primelor informații, cel puțin doi oameni din armata lui Putin au murit după otrăvire. De asemenea, alți 28 au ajuns la terapie intensivă după ce au mâncat plăcinte otrăvite oferite de către localnici. Cel mai grav, peste 500 de luptători ruși au acuzat stări de rău, după ce localnicii ucraineni le-au oferit alcool otrăvit  în timp ce se pregăteau să îi bombardeze.

Rusia nu a căzut la pace cu Ucraina

Se vorbește tot mai mult despre o înțelegere între Rusia și Ucraina. După ce mai multe negocieri nu au dus la o înțelegere și s-au dovedit a fi un eșec, oficialii ucraineni au declarat că ultimele discuții au fost de mare succes și rușii vor ridica armele curând.

Ucrainenii declarau că discuția față în față dintre Putin și Zelenski este tot mai aproape. Cu toate acestea, reprezentații de la Moscova au infirmat informația cu privire la o eventuală întâlnire între liderii statelor, semn că negocierile sunt departe de a fi în favoarea Ucrainei.