Toată lumea o știe pe Cleopatra Stratan, dar uite cât de frumoasa e mama ei. Artista i-a transmis un mesaj emoționant

0

Mama Cleopatrei Stratan este o prezență discretă, cu toate că atât soțul, cât și copiii ei au ajuns să fie staruri în lumea muzicii. Rodica Stratan rareori apare în poze, dar de această dată, chiar Cleopatra a fost cea care a publicat o imagine cu cea care i-a dat viață. Uite cât de bine seamănă cele două.

Cum arată Rodica Stratan

Rodica Stratan este o mamă și o soție împlinită. Fiica sa, Cleopatra, doar ce și-a luat zborul de la casa părintească și și-a unit destinul cu Edward Sanda. Cariera copiilor, dar și a soțului este o mare mândrie pentru Rodica Stratan. Mama Cleopatrei Stratan s-a ferit mereu de lumina reflectoarelor și a preferat să nu devină un subiect al presei mondene. Ea este de o frumusețe aparte și este inginer de meserie. Cleopatra Stratan a publicat recent o imagine alături de mama sa alături dedicându-i un mesaj emoționant.

Mama…Știți bine că are foarte puține apariții online, dar asta nu înseamnă că nu e cu și pentru mine oricând și oriunde! Prefer să o prezint în fața voastră ca cea mai puternică, iubitoare, scumpă și frumoasă ființă de pe Pământ pe care o cunosc! Te iubesc, mami!❤️„, a scris Cleopatra Stratan în dreptul imaginii.

Cu ce s-au îmbrăcat Cleopatra Stratan și Edward Sanda la cununia religioasă

Cleopatra Stratan și Edward Sanda sunt la momentul actual unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz. Cei doi amorezi au zis „DA” în fața ofițerului de stare civilă în data de 14 august, iar ieri și-au unit destinele în fața Lui Dumnezeu. Nunta religioasă a fost inedită și a avut loc la Chișinău. Un lucru ieșit din comun este faptul că perechea nu și-a dorit să aibă nași. Un alt aspect care a șocat au fost ținutele celor doi.

Cleopatra Stratan a ales să poarte o rochie albă simplă asortată cu… o pereche de balerini aurii. Nu orice mireasă ar avea curajul să renunțe la pantofii cu toc în ziua cea mare, dar artista de peste Prut a pornit o nouă modă. Nici soțul ei, Edward nu s-a lăsat mai prejos și a purtat un costum bleumarin casual, asortat cu o pereche de adidași. Cuplul a fost destul de îndrăzneț în alegerea ținutelor.

Astăzi ne-am cununat în fața lui Dumnezeu la Chișinău! Mulțumim, Doamne, pentru tot ce trăim! Da, se poate și fără nași! Da, se poate și în adidași în loc de pantofi! Da! Se poate să fie și mai simplu! Da, se poate să fie așa cum vrei tu și nu cum vor alții! Renunțați, vă rog, la preconcepții învechite care nu mai fac parte din secolul ăsta! Se poate să iubești, să te căsătorești și să trăiești fericit și dacă nu faci 1000000 de tradiții și obiceiuri că așa se face! E alegerea noastră să nu ținem cont de ceea ce au ținut alții!„, a fost mesajul publicat de Edward Sanda pe rețelele sociale.