Ședință importantă la Consiliul General al Capitalei. Ce proiecte esențiale au fost votate, potrivit lui Nicușor Dan

0

Ziua de miercuri a adus la Consiliul General al Capitalei o ședință importantă în cadrul căreia au fost votate o serie de proiecte cu o însemnătate ridicată pentru București. Anunțul a fost făcut de Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care a prezentat aceste proiecte pe pagina sa de Facebook.

Consiliul General al Capitalei s-a reunit astăzi, 1 septembrie, în cadrul unei ședințe în care s-au votat mai multe proiecte ce vizează o mulțime de probleme din București. Acestea au fost prezentate de primarul Capitalei prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook a edilului.

Consiliul General al Capitalei a votat noul Plan de Gestionare a Deșeurilor

Nicușor Dan și-a început postarea prin prezentarea noului Plan de Gestionare a Deșeurilor în Municipiul București. Acest nou plan a fost adoptat pentru a înlocui unul vechi de mai bine de un deceniu, pentru a putea facilita reciclarea, sortarea și depozitarea deșeurilor.

„Menționez întâi noul Plan de Gestionare a Deșeurilor în Municipiul București, care înlocuiește un document vechi de peste un deceniu, integrând îmbunătățirile din legislația de mediu românească și europeană. Acest nou plan va sta la baza investițiilor în domeniu pe care le vom derula în continuare – de exemplu, pentru extinderea sistemului de colectare separată a deșeurilor, creșterea capacităților de sortare sau creșterea capacităților de depozitare a deșeurilor.

Având acest instrument, precum și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale, vom putea accesa fonduri europene pentru a ne îndeplini obiectivele.”, a declarat edilul.

Se va realiza „Promenada Verde”, și a fost aprobat Trustul de Clădiri Metropolitane, potrivit primarului Capitalei

Edilul a precizat că a fost aprobat bugetul de venituri pentru Trustul de Clădiri Metropolitane, o companie ce se ocupă de o serie de proiecte precum lărgirea Bulevardului Prelungirea Ghencea sau Pasajul Doamna Ghica. De asemenea, au fost aprobate mai multe contracte de finanțare pentru mai multe proiecte sociale.

„Tot azi am aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru Trustul de Clădiri Metropolitane, o companie municipală implicată în mai multe proiecte importante, inclusiv unele de mare interes pentru bucureșteni, precum lărgirea Bulevardului Prelungirea Ghencea sau finalizarea Pasajului Doamna Ghica.

În același timp, continuăm să colaborăm cu organizațiile non-guvernamentale din București și de aceea am aprobat azi contracte de finanțare nerambursabilă pentru mai multe proiecte sociale, în scopul ajutorării victimelor violenței domestice, ale victimelor traficului de persoane și ale victimelor maladiei SIDA. Au fost acordate și împuterniciri pentru consiliile locale ale sectoarelor 3 și 6, tot în scopul derulării unor proiecte de asistență socială, în timp ce cu sectorul 1 vom intra într-un parteneriat pentru realizarea „Promenadei Verzi” pe malurile lacurilor Băneasa, Străulești și Grivița.”, a precizat Nicușor Dan.

Consiliul General al Capitalei. Două companii municipale vor fi desființate

Potrivit edilului, în Consiliul General al Capitalei au fost aprobate două propuneri de dizolvare pentru companii municipale: Compania Municipală Parcuri și Grădini și Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde.

„Așa cum am promis, am supus la vot și au fost aprobate propunerile pentru dizolvarea altor două companii municipale: Compania Municipală Parcuri și Grădini și Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde. Adiacent desființării acestor companii, CGMB a aprobat reducerea tarifelor pentru serviciile Companiei Parcuri și Grădini, în paralel cu eliminarea clauzei de exclusivitate din contractul de delegare.”, a mai adăugat primarul Capitalei.

Autoritățile vor steriliza 10.000 de câini și pisici anul acesta

A fost aprobat un proiect de microcipare și sterilizare gratuită a 10.000 de câini și pisici fără pedigree, cu și fără stăpân.

„Țin să menționez și aprobarea proiectului pentru microciparea și sterilizarea gratuită a câinilor fără pedigree (cu deținător) și sterilizarea gratuită a pisicilor fără pedigree (cu și fără deținător). Estimăm că sunt circa 10.000 de animale cu sau fără stăpân care ar beneficia de aceste servicii, care vor fi suportate din bugetul ASPA. Urmărim să asigurăm un control mai bun al acestor animale și să prevenim abandonarea lor.”, a scris Dan în încheierea postării.