Sarah, fiica Anamariei Prodan, sare la gâtul lui Reghe. Ce a spus despre antrenor: „Este fără cuvinte!”

Anamaria Prodan și Reghe au ajuns la final de drum și curând vor fi, oficial, doi oameni liberi. Toată familia a fost afectată de această despărțire, dar mai ales copiii, care nu înțeleg de ce s-a ajuns aici. Sarah, una dintre fiicele Prodancăi, mărturisește că este foarte dezamăgită de Reghe și i-a adresat cuvinte grele.

Sarah, supărată pe Reghe

Anamaria Prodan și Reghe sunt tot mai aproape de divorț. În urmă cu câteva zile a avut loc prima înfățișare și curând va mai avea loc un nou proces. Cei doi au multe de împărțit, mai ales din punct de vedere financiar.

Procesul a fost unul extrem de controversat, la care au participat toți copiii familiei. Reghe i-ar fi ignorat la început, dar mai apoi a vorbit cu fiecare în parte. Cu toate acestea, Sarah, una dintre fiicele Prodancăi, este foarte dezamăgită de cel care a crescut-o și nu înțelege de ce a ales această situație.

Sarah continuă să facă declarații despre Reghe, iar de data aceasta a mărturisit că este extrem de supărată pe Reghe și nu îi înțelege comportamentul. Blondina consideră că antrenorul a decăzut mult și îl avertizează că trecutul îl va urmări toată viața și se va face de râs. Din declarațiile ei se observă că are aceeași gândire ca a mamei sale, care face mărturisiri în aceeași notă.

„Este fără cuvinte. Îl iubim atât de mult dar nu vom înțelege niciodată cum a decăzut atât de rău și cum a ajuns așa să râdă toată lumea de el! Poate va înțelege că trecutul te urmărește toată viața, cum mama ne-a învățat mereu și când vrei să ieși în față și nu ai valoare te faci din ce în ce mai mult de râs”, a spus Sarah Dumitrescu.

Sarah, supărată și pe fratele ei, Luca

Sportivul este văzut în momentul de față ca o mare dezamăgire de familia fostei partenere de viață, care îi aduce acuzații ori de câte ori are ocazia. Sarah Dumitrescu susține că acesta nu ar mai vrea să vorbească cu nimeni și pe ea ar fi blocat-o pe rețelele de socializare, după ce i-ar fi comentat la o postare.

Sarah este foarte dezamăgită și de fratele ei vitreg, Luca. Acesta ar fi ignorat-o complet la proces și a vorbit doar cu Bebeto. Sarah Dumitrescu a început să plângă după ce l-a văzut pe Luca, cel cu care avea o relaţie extrem de apropiată și care nu a vrut să schimbe nicio vorbă cu ea.