Rețeta lui Sorin Bontea pentru pizza de casă | Secretul din spatele unui blat pufos și delicios

Rețeta lui Sorin Bontea pentru pizza perfectă

Rețeta personală a fostului jurat de la Chefi la Cuțite ne promite un blat delicios, iar întreg secretul constă în ingredientele folosite! Potrivit lui Chef Sorin Bontea, ne vor trebui, pentru blat: 1 kg de făină, 800 ml de apă caldă, 14 g de drojdie uscată, 50 ml de ulei de măsline, 30 g de sare, cât și, în final, 20 g de zahăr.

Apoi, pentru sosul de roșii, este necesar să avem la îndemână 1 kg de pastă de roșii, 100 ml de ulei de măsline, maxim 50 g de zahăr, cât și 30 g de sare, 4 grame de piper, cât și 3 g de busuioc proaspăt.

„În tavă pun un pic mai mult ulei de măsline, pentru că îmi place să fie un pic mai crocant. Aluatul va fi destul de moale, vă trebuie un pic de răbdare să îl întindeți, dar iese ceva bun de tot”, a scris Sorin Bontea in postarea sa de pe Instagram.

În ceea ce privește modul de preparare pentru rețeta de pizza de casă a lui Sorin Bontea, pașii sunt unii cât se poate de simpli și pot fi urmați de oricine. Blatul trebuie să fie lăsat să crească în jur de 3 ore.

De asemenea, pentru a ne bucura de un blat pufos, este important ca la interval de 40 de minute să îl mai împăturim puțin, potrivit faimosului Chef.

„Se fierb împreună la foc mic circa 10 min. Amestesc totul și las să crească vreo 2-3h. În tot timpul ăsta, la interval de 40 minute, îl mai “împăturesc” un pic, să devină mai pufos”, a mai scris acesta.

Lasă un comentariu