Misterul din jurul stării de sănătate a lui Céline Dion se adâncește: a dispărut complet și de pe rețelele sociale. Presa franceză a dezvăluit noi fotografii impresionante cu artista

Fanii lui Céline Dion (54 de ani) sunt îngrijorați. Cântăreața se află în convalescență de aproape un an, iar din cauza problemelor de sănătate a fost nevoită să amâne, pentru 2023, toate concertele din turneul „Courage”, prevăzut în Europa anul acesta. Iar asta nu e tot. S-au făcut două luni de când Celine nu a mai dat nici un semn pe rețelele sociale, acolo unde obișnuia să fie foarte activă pentru cele peste 5 milioane de fani, numai pe Instagram.

Ediția franceză a revistei Cosmopolitan publică însă fotografii noi și impresionante cu Celine Dion. Imaginile sunt realizate de un fan și publicate pe Facebook, pe o pagină dedicată artistei. Potrivit sursei citate, imaginile sunt din luna mai și o înfățișează pe Celine Dion la lucru, decorând o statuie-elefant. Lucrarea, numită „Namaste”, face parte din instalația artistică „Elephant Parade”, expusă în prezent la Resorts World Las Vegas. Celine Dion apare în toate pozele stând jos sau aplecată deasupra lucrării, poartă mască de protecție și este extrem de implicată în munca pe care o face. Deși sunt multe imagini în seria respectivă, în nici una dintre ele solista nu apare în picioare. Elefantul decorat atât de spectaculos a fost postat și pe pagina de Instagram a lui Celine Dion, în data de 10 iunie.

celine-dion-1

Ce este degenerescența musculară, boala de care suferă Celine Dion

Degenerescența musculară este o boală gentică ce poate apărea în orice moment al vieții sau la orice vârstă, în copilărie sau mult mai târziu. În general, boala se caracterizează prin slăbirea progresivă a mușchilor corpului. Aceștia se atrofiază încetul cu încetul pierzându-și astfel volumul și forța, ducând astfel la absența totală a mișcărilor spontane ale mușchilor picioarelor și brațelor, ceea ce duce inevitabil la incapacitatea de deplasare. Există peste 150 de tipuri de boli musculare degenerative care au funcții diferite; totuși, aproape toate încep cu aceleași simptome ușoare, care, dacă nu sunt detectate, se agravează în timp, scrie sympa-com. Pot fi afectați și alți mușchi, cum ar fi inima, rezultând complicații cardiace sau respiratorii. La vârstnici apar tulburări oculare, cum ar fi cataracta.

Celine Dion a rămas văduvă în 2016

Céline Dion a fost căsătorită cu producătorul muzical René Angélil, care a lansat-o în cariera internaţională în anii 1980-1990. Ei s-au căsătorit în 1994, la Montreal. Din căsnicia lor au rezultat trei copii, René-Charles, de 18 ani, şi gemenii Eddy şi Nelson, de 8 ani. Angélil a fost răpus de cancer la gât la 14 ianuarie 2016. De la debutul discografic din 1981, cu albumul “Unison”, Céline Dion a lansat peste 20 de albume, în franceză şi engleză. Cel mai recent se numeşte „Encore un Soir” din 2016. De-a lungul carierei sale de 38 de ani, ea a vândut peste 200 de milioane de discuri în lume şi are o avere de 700 milioane de dolari.

Și-a amânat toate concertele pentru 2023

În luna aprilie, Céline Dion a anunţat că va amâna pentru 2023 toate concertele din turneul „Courage”, prevăzut în Europa anul acesta. „Mă simt puţin mai bine… dar mi se întâmplă să am încă spasme”, a explicat starul canadian într-un comunicat publicat în Franţa de reprezentanţii sălii Paris La Défense Arena.

„Îmi pare foarte rău că trebuie să schimb datele turneului din Europa din nou; prima dată a fost din cauza pandemiei, acum din cauza sănătăţii mele”, a precizat cântăreaţa.

„Pentru a fi pe scenă, trebuie să fiu în cea mai bună formă. Ca să fiu cinstită, mi-e ruşine, dar nu sunt încă pregătită… Voi face tot ce pot pentru a reveni 100% în formă pe scenă pentru că este ceea ce meritaţi”, a continuat ea. Céline Dion a susţinut primele 52 de concerte ale turneului înainte de pandemie, la începutul lui 2020.