Mihai Voropchievici: informații prețioase despre zodii. Luna Nouă din Aprilie își pune amprenta puternic

Specialistul în Numerologie, Mihai Voropchievici a făcut dezvăluiri importante care vizează toate semnele zodiacale. Acesta a spus că fiecare zodie este puternică și deține secrete mistice. Este important să cunoaștem cum ne poate influența semnul zodiacal în viața de zi cu zi.

Zodia afectată de Luna Nouă din Aprilie

Luna Nouă din Aprilie (Lună Nouă în Berbec) are efecte importante asupra unor nativi. Mihai Voropchievici spune că fiecare zodie are propriile sale secrete mistice și este important să ne cunoaștem cât mai bine semnul zodiacal. De exemplu, cei născuți în zodia Rac au probleme în momentul în care este Lună Plină. Sunt foarte afectați, nu se pot odihni, nu dorm noaptea și întâmpină fel de fel de dificultăți.

Există, totuși, și o parte plină a paharului. Racii sunt o zodie misterioasă care știe să se încarce de la planeta care îi guvernează zodia, adică Luna. Astfel că acum, în Aprilie, când este Lună Nouă, cei născuți sub acest semn zodiacal vor valorifica toate oportunitățile.

Nu face altceva decât să se încarce de la planeta care îi guvernează zodia: Luna. E planeta misterelor. Racii de multe ori sunt toropiți de forța Lunii. Mai ales când e Lună plină, ei sunt terminați, nu pot să doarmă. La Luna Nouă folosesc toate oportunitățile, a spus Mihai Voropchievici la Antena 3.

Nativii zodiei Berbec sunt dependenți de lumină. La ce îi ajută

Despre Berbec, de exemplu, specialistul în Numerologie a spus că este o zodie puternică, deschizătoare de drum, care pentru a-și rezolva problemele va folosi întotdeauna puterea luminii. Nativii zodiei Berbec au nevoie de lumină pentru a-și elibera mintea de gânduri negative, astfel încât iubesc răsăritul și apusul.

În aceeași manieră, Mihai Voropchievici a făcut dezvăluiri care ajută fiecare nativ în parte să înțeleagă ce îi aduce bun sau rău zodia în care este născut. Taurul se regenerează numai în contact cu natura, Gemenii se exprimă prin artă, pentru că puterea lor senzorială este fantastică, Leii se încarcă energetic cu forța unor mantre pe care ei și le stabilesc. Fecioarele au o forță extraordinară – puterea proiecției, iar lucrurile se întâmplă exact așa cum și-au imaginat ele, Balanțele sunt dezechilibrate de haos, de aceea le place ca în jurul lor să fie totul pus la punct.

Despre Scorpion, Mihai Voropchievici a spus că este cea mai iubăreață zodie care se hrănește din grija față de alte persoane. Săgetătorii se regenerează din haos, nicidecum din ordine, Capricornii sunt total opuși Săgetătorilor, Vărsătorii au puterea dăruirii, în timp ce Peștii au puterea clarității.