Jumătate dintre magazinele din Giurgiu, închise de ANPC. Horia Constantinescu: „Una dintre locaţii nu fusese verificată de 27 de ani”

Jumătate dintre magazinele din Giurgiu au fost închise de ANPC! Inspectorii au găsit aici alimente ținute în condiții insalubre, dar și nereguli grave la unele dintre produsele vândute.

În total, au fost date 150 de amenzi în valoare de peste 1,5 milioane de lei, iar 44 dintre cele 89 de magazine verificate de ANPC au fost închise.

Jumătate dintre magazinele din Giurgiu au fost închise de ANPC

Horia Constantinescu, preşedintele Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a dezvăluit cum s-a desfășurat acţiunea de amploare a inspectorilor ANPC, în cele trei zile de verificări.

„Cele mai multe sunt închise până la remedierea deficienţelor, ceea ce înseamnă, pentru cel puţin câteva dintre ele, o perioadă destul de lungă, având în vedere că întregul ansamblu ar necesita renovări substanţiale şi dotări corespunzătoare, pentru că vitrinele cred că au fost achiziţionate undeva la începutul anilor ’90, conform aspectului şi stării de degradare pe care noi am constat-o acolo.

Cred că cel mai important lucru este acela că noi am primit aceste informaţii, în mediul online, de la cetăţenii din judeţul Giurgiu. Ne-am dat seama că acolo ceva nu funcţionează aşa cum ar trebui, inclusiv colectivul nostru de acolo trece printr-o fază de reevaluare. Am înlocuit conducerea comisariatului, pentru că una dintre locaţii nu fusese verificată de aproape 27 de ani, cu toate că era una dintre locaţiile principale. Şi aici mă refer la o unitate de alimentaţie publică.

Toate lucrurile de acolo erau demult semnalate, ne-am fi aşteptat ca toţi colegii noştri de acolo să fi luat act de ele şi să desfăşoare acţiuni cu caracter operativ. Nu s-a întâmplat acest lucru şi a condus la această acţiune de amploare, care s-a întins pe durata a trei zile. Am avut o acţiune iniţială ce a confirmat cele semnalate, după care am apelat la colegii din întreaga regiune. Am ajuns acolo cu aproape 50 de comisari şi am luat la pas oraşul Giurgiu şi zona Mihăileşti (…)

Lucrăm la un proiect. Suntem şi noi de părere că amenzile nu ar mai trebui să beneficieze de oportunitatea jumătăţii din minim şi de asemenea, amenzile ar trebuie să fie mult mai mari, tocmai pentru a sancţiona corespunzător situaţia aceasta. Trebuie să nu uităm că măsura complementară a opririi temporare a prestării de servicii sau a suspendării activităţii, totuşi sunt valenţe ale sancţiunii complementare, este adevărat, dar care atrag atenţia operatorilor economici, că nu pot săvârşi astfel de abateri, fără să şi suporte o concesinţă pe măsură.

Avem vizate comisariatele noastre ce au rezultate slabe, care ne atrag în felul acesta atenţia. Ne-am bucura să credem că sunt judeţe în care nu au de lucru colegii noştri, dar ştim foarte bine, toţi trăind în România, că lucrurile acestea sunt greu de crezut, tocmai de aceea vizăm judeţele cu activitate slabă, tocmai pentru a evalua activitatea colegilor noştri, cât şi a operatorilor economici din zonă. Transmitem un semnal de alarmă puternic, că nu vom tolera astfel de abateri”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Comisarii ANPC au prezentat imagini cu spații de depozitare neigienizate

De asemenea, Paul Anghel, director General Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC, a făcut o serie de postări pe pagina sa de Facebook, unde a prezentat imagini cu spațiile de depozitare neigienizate, produse expirate şi depozitate la temperaturi ridicate, cu mult peste temperaturile prevăzute de producător.