Jennifer Lopez, DIVINĂ într-o rochie de mireasă cu trenă uriașă. Ce le-a cerut invitaților

da” pentru a patra oară în viața sa, de data aceasta în fața actorului Ben Affleck, cu care a reluat relația, după aproape 20 de ani.

Cântăreața și actrița de 53 de ani s-a căsătorit cu Ben Affleck (50 de ani) și a făcut o ceremonie fastuoasă, după ce, inițial, cei doi și-au unit destinele în Las Vegas.

Jennifer Lopez a purtat o creație Ralph Lauren

J. Lo a arătat ca o mireasă din povești. Ea a purtat o rochie de mireasă fabuloasă, creată de Ralph Lauren, cu o trenă uriașă, făcută în Italia, după ce anterior a purtat două rochii diferite pentru nunta ei din Las Vegas. Ben Affleck a purtat un costum elegant, cu pantaloni negri și sacou alb.

Pe covorul alb, în spatele lor, mirii i-au avut pe copiii lor, ei fiind cei care au avut grijă de voalul miresei. Toți invitații de la petrecere au purtat haine albe la cererea mirilor, pentru a fi în ton cu decorațiunile extravagante în nuanțe deschise și aranjamentele florale.

Nunta a început cu stângul

Printre celebrităţile care şi-au făcut apariţia la nuntă se numără George Clooney, Jane Fonda, Renee Zellweger şi Jimmy Kimmel. Fratele actorului, Casey, a lipsit de la fastuosul eveniment, invocând motive personale.

Evenimentul programat a început însă prost pentru J.Lo și Ben Affleck. Astfel, mama actorului a avut nevoie de îngrijiri medicale la spital după ce a alunecat pe un ponton special, destinat chiar ceremoniei de sâmbătă, rănindu-se la un picior.

În aceste condiții, printre pregătirile de nuntă, Jennifer Lopez și Ben Affleck au fost nevoiți să treacă și pe la spitalul din Savannah unde a fost transportată Christopher Anne Boldt.

Din fericire, mama mirelui se simte bine, accidentul n-a avut urmări grave, iar nunta a continuat în condițiile programate.

Lopez e la al patrulea mariaj, Affleck la al doilea

Jennifer Lopez a mai fost căsătorită cu Marc Anthony, din 2004 până în 2014, cu fostul ei dansator Cris Judd, din 2001 până în 2003 și cu chelnerul cubanez Ojani Noa, din 1997 până în 1998. Din căsnicia cu Marc Anthony, Jennifer are gemeni, pe Emme Maribel Muniz şi Maximilian David Muniz.

Ben Affleck a fost căsătorit cu Jennifer Garner , dar s-au separat în 2015, după 10 ani de căsătorie. Cei doi au înaintat divorțul doi ani mai târziu, care a fost pronunțat în 2018. Aceștia au împreună trei copii: Violet, Seraphina și Samuel.