Imagini șocante la o nuntă la care cânta Adrian Minune. Câțiva nuntași au tras cu mitralierele în aer.

0

Secvențe șocante cu focuri de armă au fost surprinse la o nuntă la care cânta și interpretul de manele Adrian Minune.

Mai mulți indivizi înarmați au tras cu pistolul și cu un AKM, chiar dacă erau înconjurați de nuntași, de miri și de copii. Scenele, desprinse parcă de la nunțile talibanilor din Afganistan, au ajuns și în atenția polițiștilor, iar pistolarii au fost chemați la audieri.

Totul se întâmplă în mijlocul unei mulţimi de nuntaşi care îi înconjoară pe miri. Un bărbat iese din casa ţinând în mână o armă automată. Zâmbeşte şi înaintează către cântăreţul Adrian Simionescu, zis Adi Minune, care se afla chiar în fața mirilor.

Individul îi întinde însă arma de asalt cântăreţului.

După ce Adrian Minune refuză, cel cu arma trage în sus. Un alt bărbat scoate de sub haina un pistol şi începe la rândul lui să tragă în aer.

Cei doi îl asigură pe Minune că nu mai e nimic pe ţeavă, timp în care un al treilea individ scoate de sub geacă un pistol şi se pregăteşte şi el de o nouă salvă.

Adrian Minune: „S-a întâmplat în 2018, în Republica Moldova. E un obicei la ei. Eu i-am pus doar să respecte câteva reguli, care nu se poate întâmpla nimic, adică doar să ţină ţeava-n sus”.

Cei trei l-au ignorat însă pe Adrian Minune şi şi-au văzut mai departe de distracţia zgomotoasă şi extrem de periculoasă. Asta în timp ce copiii îşi acoperă urechile din cauza zgomotului asurzitor.

Între timp, se mai aude o voce care le cere celor trei trăgători să înceteze.

Aceste rafale încheie filmul care s-a răspândit în spaţiul public.

Adrian Minune: „Oamenii, chiar dacă este acest obicei, şi-au asumat, pentru că dimineaţa i-a luat poliţia din casă”.

Valeria Capră, Pro TV Chișinău: „Şi totuşi, atunci nu s-a întâmplat nimic. Poliţia de la Chişinău s-a autosesizat de-abia acum, după ce au apărut imaginile în spaţiul public. I-au identificat pe indivizi şi îi vor audia”.

Specialiştii în arme şi muniţii spun că ce s-a întâmplat la această nuntă este foarte grav.

Ștefan Lazăr, specialist în arme și muniții: „Se pot identifica două categorii de arme, o dată acea categorie a armelor scurte, şi aici mă refer la pistol, cât şi categoria armelor cu ţeava lungă, mă refer îndeosebi la acel AKM. Arma lungă este o armă ce utilizează muniţie de război, asta înseamnă că acea armă intră în categoria armelor letale. Partea de siguranţă şi partea de mânuire a armelor este foarte, foarte rudimentară. Prezintă un pericol pentru toţi cei din jur”.

Pe de altă parte, cântăreţul Adi Minune spune că nu e prima dată când cântă în asemenea împrejurări periculoase.

Adrian Minune: „S-a-ntâmplat multe chestii la multe petreceri d-ale noastre, dar asta este viaţa, ce e scris în carte, nu ai cum să te fereşti, pentru că fiecare zi este cu fila ei. Viaţa este ca-n avion, că zâmbeşti sau plângi, tot se prăbuşeşte!”

Şi poliţiştii români au demarat o anchetă, după ce aceste imagini au devenit virale pe reţelele de socializare. L-au audiat inclusiv pe cântăreţul Adrian Minune. Acest dosar însă urmează să fie clasat, deoarece fapta nu s-a petrecut pe teritoriul României.