Florin Cîţu anunţă că pensiile NU se măresc după decizia CCR: A crescut puterea de cumpărare, pentru că a scăzut inflaţia/ VIDEO

loading...

Florin Cîţu reacţionează la decizia CCR prin care s-a stabilit că legea prin care s-a anulat ordonanţa de amânare a creşterii pensiilor este constituţională. Premierul anunţă însă că pensiilor nu vor creşte cu 40%, aşa cum prevede legea, iar o parte a responsabilităţii îu revine preşedintelui Iohannis.

„România nu şi-a permis anul trecut, nu-şi permite din în 2021 acest lucru. În acest moment legea merge la promulgare la domnul preşedinte, care are două variante: să o trimită la reexaminare în Parlamentul României sau să o promulge. Vom vedea care va fi varianta. Guvernul şi coaliţia şi-au asumat un calendar de creştere a pensiilor, vom creşte pensiile, dar pe calendarul pe care noi l-am asumat. Asta e varianta pe care mergem noi” a declarat Cîţu.

Întrebat dacă o creştere de 8% a pensiilor în septembrie, aşa cum plănuia Guvernul, este suficientă, Cîţu a afirmat că a scăzut inflaţia, deci automat a crescut şi puterea de cumpărare a românilor.

„Este o creştere a punctului de pensie în condiţiile economice actuale. Anul trecut nu au fost multe ţări care au crescut pensiile. Noi am crescut pensiile cu 14%. Acel 14% înseamnă efort suplimentar anul acesta de 9 miliarde de lei. Mai mult, România anul trecut a fost ţara care a crescut salariile în sectorul bugetar cu aproape 8%, în vreme ce media în UE a fost în jur de 2%. Eforturile făcute anul trecut au fost foarte mari şi se văd şi anul acesta. Având în vedere că inflaţia a scăzut constanţ, înseamnă că puterea de cumpărare a crescut”, a mai declarat Cîţu.

loading...