Eveniment în Familia Regală Britanică. Motivul pentru care Prințul Harry și Meghan Markle s-au întors la Palat

Eveniment important în Familia Regală Britanică. Doi oameni importanți de la Palat care au renunțat la atribuțiile regale în urmă cu doi ani și jumătate, s-au întors în familie. A fost o vizită total neașteptată pentru Regină care a bucurat-o nespus.

Prințul Harry și Meghan Markle s-au întors la Palat

După aproape trei ani de la marea ruptură de Familia Regală Britanică, Prințul Harry și soția sa s-au întors la Palat pentru a-i face o vizită Reginei Elisabeta a II-a. Relațiile dintre cei doi soți și restul familiei s-au răcit după ce aceștia au decis să renunțe la tot și să se mute în America. Ulterior au acordat celebrul interviu jurnalistei Oprah unde au făcut declarații dure față de Familia Regală Britanică. Iată că acum apele s-au liniștit și ducii de Sussex au venit să o vadă pe Regină.

Motivul pentru care Prințul Harry și Meghan Markle s-au întors la Palat este că peste doar câteva zile, Regina Angliei împlinește venerabila vârstă de 96 de ani. Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, cei doi soți au călătorit în Olanda cu ocazia Jocurilor Invictus, o competiţie sportivă dedicată răniţilor şi invalizilor de război, fondată de Harry, care se deschide în acest weekend. Cuplul a decis să facă o escală în Marea Britanie pentru a o vizita pe Regină.

Prințul Harry nu a mai fost la Palat de la funeraliile de înmormântare ale bunicului său, regretatul Prinț Philip, duce de Edinburgh.

Regina Angliei va lipsi de la slujba de Paște

Elisabeta a II-a a anunțat, prin purtătorul său de cuvânt, că nu va participa la slujba de Paște, de duminică. Regina va fi reprezentată de prinţul Charles şi Camilla, la capela St. George de la Windsor, acolo unde Harry şi Meghan s-au căsătorit.

Potrivit The Telegraph, Regina nu a ratat această slujbă decât de patru ori, când era în vizită oficială în străinătate, în 1954 şi în 1970, şi la naşterea celor doi fii, Andrew şi Edward, în 1960 şi 1964. Se crede că suverana în vârstă de 95 de ani nu se simte bine și evită ieșire în public.

În 2022, Majestatea Sa Regina va deveni primul monarh britanic care sărbătorește un jubileu de platină după 70 de ani de serviciu.