Ei sunt părinții care au pierit pe Valea Oltului împreună cu copilul lor. Mașina în care se aflau a fost distrusă complet de un TIR

Adriana (31 de ani) și Radu (34 de ani) erau încântați și foarte nerăbdători să ajungă, împreună cu băiețelul lor de un an și trei luni, la mare. Din păcate, nu a mai fost să fie. Toți trei au pierit pe Valea Oltului, după ce mașina lor s-a izbit violent de un TIR.

Au plecat de acasă din comuna Săliștea, județul Alba. Pe drum, bărbatul s-a angajat într-o depășire periculoasă, însă din contrasens a venit un TIR care le-a distrus mașina complet. Accidentul cumplit s-a petrecut luni dimineața, pe DN 7, în zona localității Lazaret, județul Sibiu.

Salvatorii au intervenit imediat la fața locului, dar nu au mai putut face nimic. Mașina era complet distrusă, iar familia e pierit pe loc. Potrivit unui martor, şoferul BMW-ului a intrat într-o depăşire într-o curbă periculoasă şi din cauza vitezei prea mari, 100 km la oră, nu a mai reuşit să redreseze maşina şi s-a pus de-a latul. Totodată, şoferul TIR-ului, în vârstă de 45 de ani, circula cu 50 la oră.

„Conducătorul unui autoturism a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un TIR. În urma impactului toţi ocupanţii autoturismului – doi adulţi şi un minor de 1 an –  au decedat pe loc”, a transmis Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Adriana și Radu erau soț și soție din 2019, iar în urmă cu un an și jumătate deveniseră părinții lui Andreas. În doar câteva săptămâni ar fi trebuit să sărbătorească trei ani de la căsătorie, dar din păcate acest lucru nu va mai fi posibil.