În Timișoara, acasă la un tânăr în vârstă de 26 de ani, anchetatorii au găsit un adevărat depozit de droguri. Isprava tânărului a ieșit la iveală, după ce acesta a fost oprit în trafic, iar oamenii legii au descoperit că deținea asupra lui substanțe psihoactive.
În scurt timp agenții au obținut un mandat de percheziție a locuinței și astfel au făcut o captură semficativă de aproximativ două kilograme de canabis, comprimate de ecstasy, dar și de anfetamină și LSD. Tânărul ar fi transmis polițiștilor că a adus drogurile din Sapania, dar și prin intermediul unor firme de curierat.
Prin urmare el depozita drogurile acasă până în momentul în care reușea să le distribuie persoanelor care le vindeau pe stradă. În acest caz tânărul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.