În urma unei căderi sau alte traumatisme este necesar să verificăm dacă nu s-a produs o fisură sau o fractură la nivelul sistemului osos.
Vrem să ne bucurăm din plin de viață și mișcare. Dar uneori pot apărea situații neprevăzute care ne afectează mobilitatea, așa cum sunt luxațiile, entorsele sau chiar fracturile de os. Acestea din urmă sunt caracterizate de o durere puternică ce nu trece de la sine sau doar prin administrarea de medicamente. Este nevoie de un consult medical, stabilirea unui tratament corect, de cele mai multe ori chirurgical și protejarea locului afectat cu o fasa ortopedica.
1. Cere sfatul unui medic specialist pentru un diagnostic clar
Fracturile pot fi ușoare sau severe și, pentru a nu fi confundate cu alte probleme ale sistemului locomotor, acestea trebuie diagnosticate corect. Dacă am suferit o accidentare serioasă, ne-am împiedicat, am căzut, iar impactul ne-a afectat o parte a corpului, cel mai bine este să ne prezentăm la medic pentru a ști sigur dacă avem de-a face cu o fractură. Persoanele vârstnice sau pacienții cu boli ale oaselor sunt mai expuse la a face fracturi.
2. Ia în considerare necesitatea tratamentului chirurgical
Există mai multe tipuri de fracturi a căror gravitate variază. În cazul unei fracturi majore, tratamentul chirurgical ne scapă de probleme și grăbește vindecarea. Când respectăm recomandările medicului, evităm apariția complicațiilor.
După finalizarea intervenției chirurgicale, pacientul va purta o fasa gipsata ortopedica ce susține și fixează zona tratată. Această fașă specială conține gips și se poate modela ușor pe anatomia corpului. Calitatea consumabilelor medicale utilizate devine importantă pentru pacient în continuarea tratamentului său.
3. Urmează întocmai procesul de recuperare medicală recomandat
Tratarea unei fracturi poate fi un proces de durată. Însă luate pas cu pas, sfaturile specialistului susțin vindecarea pentru ca fiecare pacient să își reia cât mai curând activitățile obișnuite.
De aceea, recuperarea post operatorie, fizioterapia sau kinetoterapia contribuie activ la redobândirea mișcării. Numărul ședințelor și tipul de exerciții fizice va fi personalizat pentru fiecare caz în parte. În plus, dispozitivele moderne pentru reabilitare medicală susțin mobilitatea pacienților pentru o vindecare completă.