Cum arăta Cătălin Măruță în prima zi de școală: „Mi se pare că eram sobru în uniformă”

0

Cătălin Măruță își aduce aminte cu nostalgie de prima zi de școală. Prezentatorul de la PRO TV este de nerecunoscut în imaginile cu uniformă și ne-a povestit că își aduce și acum aminte de emoțiile pe care le-a trăit atunci. Au trecut mai bine de 30 de ani de când Cătălin Măruță pășea pentru prima dată în curtea școlii.

Deși timpul a trecut, prezentatorul TV își aduce aminte și acum de emoțiile pe care le-a avut atunci. Totuși, pentru Cătălin Măruță este o bucurie să meargă la școală, pentru că se distra alături de colegii săi. „Cred că a trecut mult timp de la prima zi de școală, pentru că îmi aduc aminte doar emoțiile și sentimentul că sunt un copil mare, că intru într-o nouă etapă.

Când mă uit la fotografiile de atunci mă amuz! Mi se pare că eram sobru în uniformă și îmi luam rolul în serios! Copiii au o capacitate uimitoare de a se bucura că sunt cu alți copii, că descoperă lucruri noi, deci nu îmi aduc aminte decât lucrurile bune, că la școală mă distram!”, ne-a povestit Cătălin Măruță. Cătălin Măruță: „Matricola mă înnebunea” Prezentatorul de la PRO TV a fost foarte emoționat în prima zi de școală și se aștepta ca din prima clipă să înceapă lecțiile. „Eram speriat.

Cum arăta Cătălin Măruță în prima zi de școală: „Mi se pare că eram sobru în uniformă”

Un pricăjit cu ghiozdan în spate, cu părul creţ şi mintea la joacă. Ştiam că la şcoală va trebui să fiu foarte cuminte şi asta mă îngrijora. După ce m-a aşezat învăţătoarea într-o bancă, aşteptam să mi se dea deja lecţii. Pe care urma să nu le ştiu şi trebuia să fac un plan de evadare, aşadar. După ce am epuizat toate soluţiile de fugă strategică, am înţeles că, în prima zi de şcoală, nimeni nu vrea nimic de la tine. Decât să spui cum te cheamă: Măruţă Cătălin”, a mai declarat prezentatorul TV în urmă cu câțiva ani. Când a ajuns la liceu, vedeta a declarat că matricola era cea care îi dădea bătăi de cap și își amintește că profesorul de serviciu le smulgea matricola, care era prinsă cu ace.

„Uniforma ca uniforma, dar cu tunsoarea era jale. Cât am fost pionier, nu făceam rabat de la uniformă, dar la liceu, matricola mă înnebunea. Primăvara, aş fi venit şi eu cu diverse geci sau alte haine, şi de unde atâtea matricole? Le prindeam cu ace, ni le smulgea profesorul de serviciu, la uşă. Nu mi-a plăcut, a fost o prostie pe care n-am înţeles-o niciodată”, a mai spus Cătălin Măruţă.