Cea mai mare dorință a lui George, copilul premiant abandonat de mamă la vârstă fragedă: „Dacă mi-aș dori ceva, ar fi să ajung bine”

George locuiește în Sascut, județul Bacău, împreună cu tatăl lui. A fost printre premianții clasei a V-a C. Are cu cine să semene, tatăl lui este omul bun la toate din sat. Cu toate acestea, tatăl lui George nu are un serviciu stabil, ci își câștigă banii pentru a-și crește băiatul muncind cu ziua.

George avea trei ani când mama lui a plecat la serviciu și nu s-a mai întors. Abia după un an de zile, femeia s-a interesat de copil, când spera să-l obțină prin custodie. Însă tatăl lui George a făcut tot ce i-a stat în putință să-și păstreze băiatul deja traumatizat după decizia mamei de a se rupe brusc de el când avea nevoie cel mai mult de căldura familiei.

Cea mai mare dorință a lui George, copilul premiant abandonat de mamă la vârstă fragedă: „Dacă mi-aș dori ceva, ar fi să ajung bine”

Tatăl lui George l-a învățat cum a putut mai bine cât de importantă este școala, iar micuțul pare că a înțeles bine cuvintele tatălui său. Și pe lângă visul de a deveni jandarm, elevul premiant mai are o mare dorință în suflet, cu care a impresionat pe toată lumea.

Deși a fost un an greu, cu multe provocări odată cu școala online, George a reușit să obțină o medie peste 9 per total.

Mai exact, a terminat clasa a V-a cu media 9,12. La matematică, a terminat cu 9,50. Întrebat cine îl ajută cu învățătura, acesta a răspuns:

“Mă mai ajută tata și mai învăț și singur câteodată”, a explicat micuțul, într-un interviu pentru Life.ro, prin care i-a fost făcută cunoscută povestea de viață.

Iar dacă ar fi să închidă ochii și să își pună în gând trei dorințe pe care le-ar vrea îndeplinite, George a dat un răspuns extrem de emoționant.

“Dacă mi-aș dori ceva cel mai mult, ar fi să ajung bine în viață, să am prieteni lângă mine și să am locuri de muncă. (…) Nu ai cum să faci bani fără loc de muncă.”, a explicat copilul.

George: “Școala e importantă în viață”

Întrebat de ce crede că e important să învețe, acesta a oferit un răspuns la fel de sincer.

“Școala e importantă ca să ajungi ceva în viață.”, este explicația micuțului George, care oferă o lecție importantă fiecăruia dintre noi.