Ce scrie în raportul oficial al morții româncei atacate de rechin, în Egipt. Cum a murit, de fapt, Roxana Donisan

Trupul neînsuflețit al Roxanei Donisan, femeia care a murit mușcată de rechin, în Egipt, a fost adus în țară, urmând să fie înmormântată în Suceava luni, 11 iulie.

Românca în vârstă de 44 de ani plecase în vacanță, acum două săptămâni. A fost găsită fără viață, duminica trecută, într-un golf din stațiunea Sahl Hasheesh, mușcată de un rechin. La 600 de metri distanță de locul în care ar fi fost sfâșiată o altă turistă, din Austria.

„Moartea a survenit în urma pierderii sângelui şi a scăderii presiunii sângelui ca urmare a unui incident cu un animal”. Astfel, în raportul oficial nici măcar nu scrie că este vorba despre un rechin.

Jurnaliștii Libertatea au stat de vorbă cu Nour El Din Farid, activist de mediu al Asociaţiei pentru Protecţia şi Conservarea Mediului în Hurghada (HEPCA), organizaţie care a colaborat cu guvernatorul Regiunii Mării Roşii pentru a cerceta incidentul în care două femei au fost atacate de rechini în Hurghada.

Astfel, au ieșit la iveală noi detalii din raportul oficial privind decesul, autoritățile susținând că nici măcar nu știu ce specie de rechin a mușcat-o, ci doar că era de dimensiuni mari.

Anchetatorii nu știu ce specie de rechin a mușcat-o pe româncă

Farid a povestit că în ciuda incidentului, oamenii încă intră în mare, dar că pe de altă parte rechinii nu stau pe loc, ci pot să străbată sute de kilometri pe zi.

„Guvernatorul Amr Hanafi a închis imediat plajele din zona Sahl Hasheesh şi din Makadi Bay (plajele din zona Makadi Bay s-au redeschis vineri, iar în Sahl Hasheesh turiştii au voie să intre un metru în mare, n.r.). Dar există mulţi oameni care, în ciuda interdicţiei, tot se duc în mare, pentru că vor să înoate.

Ei ştiu că astfel de accidente se întâmplă extrem de rar. Angajaţii pentru securitate aleargă după ei şi-i roagă să se întoarcă la ţărm – şi nu pentru că le e teamă de alt incident cu rechini, ci pentru că le e teamă de lege.

Până la urmă, cu tot respectul, rechinul nu stă într-un singur loc. Iar rechinii atât de mari încât să poate crea un astfel de incident parcurg sute de kilometri pe zi; mâine ar putea fi în apropierea Arabiei Saudite. De altfel, în celelalte zone din Hurghada, totul se desfăşoară ca înainte. Barca mea, de exemplu, este în larg acum pentru scuba diving şi snorkeling”, a declarat activistul de mediu pentru Libertatea.