Cât de fericită este Mona Nicolici în brațele noului soț, chef Cezar Munteanu! A divorțat în mare secret de Mihai Nicolici

Mona Nicolici a dispărut din lumina reflectoarelor de aproape două decenii, iar viața ei s-a schimbat foarte mult în această perioadă de timp.

Cât de fericită este Mona Nicolici în brațele noului soț

Nu numai că și-a găsit altă carieră, dar aceasta a divorțat în secret de Mihai Nicolici, cel care i-a fost alături mulți ani din viață și care este tatăl celor doi copii ai săi.

Mona Nicolici se iubește acum cu chef Cezar Munteanu, după divorțul de soțul care avea o afacere cu vinuri. Aceștia sunt împreună de mai mulți ani și chiar au și o afacere pe care o conduc amândoi.

Este vorba despre un restaurant în Capitală, unde desigur că cheful se ocupă de prepararea mâncării și de supervizare pentru ca totul să iasă perfect din bucătărie.

Cei doi au numai cuvinte de laudă unul la adresa celuilalt și își fac declarații publice pe rețelele de socializare.

Mona Nicolici i-a făcut o urare emoționantă soțului său pe rețelele de socializare, cu ocazia împlinirii acestuia a 49 de ani.

„Astăzi e ziua acestui domn, care iubește viața cum puțini o fac, care știe sa ma facă sa rad, la fel de mult cât poate să mă scoată din pepeni, dar cu care, sigur, n-am să mă plictisesc în următorii 50 de ani! La mulți ani, iubitul meu! Be good!”, a scris fosta știrista pe rețelele de socializare.

„Ziua internațională a sărutului. Și nu doar astăzi. La mulți ani nouă, Mona Nicolici”, spunea și chef Cezar Munteanu.

Mona Nicolici a divorțat în mare secret. Cu ce se ocupă acum

Mona Nicolici a divorțat în mare secret de omul de afaceri Mihai Nicolici. Aceasta are acum o emisiune la Europa FM și se ocupă și de restaurantul pe care îl deține cu actualul soț.

Mai mult, aceasta este și studentă, urmând cursurile unui master de conservare a biodiversităţii.

„Acum toată lumea crede că sunt jurnalist la Europa FM, dar eu am doar o emisiune acolo. Eu sunt antreprenor, consultant în sustenabilitate şi CSR, am şi un restaurant cu soţul meu.

Şi sunt şi la un master de conservare a biodiversităţii, unde sunt bursieră”, a declarat Mona Nicolici pentru okmagazine.ro.