Capitala se pregătește să își sărbătorească ocrotitorul! Programul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou

Capitala a îmbrăcat straie de sărbătoare și se pregătește să își cinstească ocrotitorul. Cel mai mare pelerinaj din București a început sâmbătă, 21 octombrie, cu scoaterea din Catedrala Patriarhală a Sfintelor Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie și așezareaa lor în Baldachinul Sfinţilor, spre închinare.

Programul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou. Pe data de 24 octombrie 2023, începând cu ora 12.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie.

Programul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou

Organizatorii celui mai mare pelerinaj din Capitală anunță că prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Ierarh Nectarie, pe traseul: Catedrala Patriarhală – Str. Patriarhiei – Bdul. Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii). A doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” -Nou cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe traseul: Str. Bibescu Vodă, baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).

În cele din urmă ambele coloane se vor întâlni, la baza Dealului Patriarhiei, cu delegaţia din Grecia purtând Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Panagia Soumela şi racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală. Iar de la ora 13.00, la Catedrala Patriarhală, va avea loc primirea Sfintelor Moaște de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Mare de Vară, potrivit basilica.ro.

Potrivit reprezentanților Patriarhiei în perioada 21-29 octombrie 2023, programul liturgic se va desfășura după cum urmează:

– Sâmbătă, 21 octombrie 2023:

09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
16:00 – 20:00 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

– Duminică, 22 octombrie 2023:

09:00 – 12:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală.

– Luni, 23 octombrie 2023:

09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
16:00 – 20:00 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

– Marți, 24 octombrie 2023:

09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.

12:00 – 13:00 – Procesiunea Calea Sfinților.

17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

– Miercuri, 25 octombrie 2023:

09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

– Joi, 26 octombrie 2023, la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir:

09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară.
08:30 – 12:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură lângă Altarul Mare de Vară.
17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

– Vineri, 27 octombrie 2023, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor:

09:30 – 13:00 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară.
08:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară.
17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

– Sâmbătă, 28 octombrie 2023:

09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

– Duminică, 29 octombrie 2023:

09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară.
16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală.

Organizatorii celui mai mare pelerinaj din Capitală anunță că după închinarea ultimului pelerin Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală.

Lasă un comentariu