Calendar ortodox 30 August 2022. Cine își sărbătorește ziua de nume după Tăierea capului Sfântului Ioan

Luna August se termină așa cum a și început, cu o sărbătoare mare și foarte importantă. În această zi este rememorat un sfânt mare, căruia mulți români îi poartă numele. Vezi ce este interzis și ce tradiții se respectă astăzi, dar mai ales cui trebuie să urezi la mulți ani.

Sfântul Alexandru, 30 August

În fiecare an, la data 30 august, este pomenit în calendarul creștin ortodox Sfântul Ierarh Alexandru, patriarhul Constantinopolului, între anii 314 și 337. Este considerat „protectorul omenirii”, dar și unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii și apărători ai credinței creștine, care a dus mai departe Cuvântul Domnului.

Acesta a fost mitropolitul Moldovei, între anii 1632 și 165, iar unele dintre cele mai mari realizări ale sale au fost:- a zidit la Iași biserica Sfinții Trei Ierarhi, în care a așezat moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva- a înființat prima tipografie românească din Moldova, cu ajutorul Sfântului Mitropolit Petru Movilă al Kievului- s-a ocupat de organizarea Sinodului de la Iași, a tipărit “Cazania” sau “Carte românească de învățătură la duminicile de peste an, la praznice împărătești și la sfinți mari”, fiind prima carte românească tipărită în Moldova.

Tradiții Sfântul Alexandru

Nu este o sărbătoare cu multe tradiții și interdicții, dar s-au dezvoltat câteva de-a lungul timpului, de care ar fi bine să ținem cont. Se spune însă că nu este bine să îți vorbești de rău aproapele în această zi și nici să te cerți cu cineva, pentru că nu vă veți mai împăca tot anul.

De asemenea, trebuie să fim milostivi, să facem fapte bune și să facem urări pentru cei dragi, care poartă acest nume sfânt. Unii nu spală și nu fac treburi casnice în această zi, fiind o sărbătoare marcată cu cruce neagră în calendarul ortodox.