BENZINA – 14.5 LEI. CÂT VA COSTA 1 LITRU DE MOTORINĂ DE LA 1 SEPTEMBRIE 2022

Scumpirile din ultima perioadă par că nu se mai termină! Mai mult decât atât inflația a ajuns la 15,1% în luna iunie, anunță Institutul Național de Statistică, o cifră peste prognoza din primăvară a BNR. Banca Națională estima atunci un maxim de 14,3% pentru această perioadă.

Iar dacă în prezent prețul benzinei și al motorinei se ”învârst” în jurul sumei de 8-9 lei pe litru, se pare că peste numai câteva luni, lucrurile nu vor mai sta deloc așa! Astfel, potrivit informațiilor national.ro, se pare că începând cu luna septembrie, prețurile carburanților vor exploda, urmând ca un litru de benzină să ajungă să coste 14.5 lei, iar unul de motorină 15 lei!

Prețurile practicate de stațiile de carburanți din București și din țară, astăzi, 13 iulie, pot fi verificate de șoferi online pe Monitorul Preţurilor.

Inflația, o reală problemă în România. Să fie cauza scumpirii carburanților?

În februarie, BNR avertiza că se va accelera creșterea prețurilor. Banca Națională a României (BNR) anunța că se așteaptă ca inflația să treacă de 14,3%% în perioada aprilie-iunie, adică după expirarea măsurilor de plafonare și compensare a facturilor la gaze și energie electrică. Scumpirile vor continua și în primele luni de vară, perioadă în care inflația va rămâne peste 10%, estima atunci BNR.

În mai, Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 12,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estima o inflaţie de 6,7% pentru sfârşitul anului viitor.

BNR se aştepta la accelerarea anticipată a ratei anuale a inflaţiei IPC până în iunie, în condiţiile presiunilor din partea costurilor de producţie, exacerbate de invazia Rusiei în Ucraina. Banca Centrală menţiona că aceasta este previzionat a fi urmată de o decelerare graduală, întreruptă doar temporar în trimestrul II din 2023, la ieşirea în vigoare a măsurilor de plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale.