Avertizare meteo ANM de fenomene extreme în aproape toată ţara. Vremea se schimbă radical

Avertizare meteo ANM de fenomene extreme, în această dimineaţă, pentru aproape toată ţara. Potrivit ANM, avertizarea e valabilă până la ora 23.00.

Avertizarea meteo ANM de fenomene extreme este valabilă astăzi, între orele 13.00 – 23.00.

“În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local, mai ales la deal, în Muntenia, Moldova și Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii mai restrânse și în sudul și sud-estul teritoriului”, se arată în averizarea meteo ANM de cod galben.

Cum va fi vremea în Bucureşti, astăzi, 10 iulie 2022

„Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate după-amiaza şi seara, când vor fi perioade cu averse (3…5 l/mp, izolat posibil peste 10 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 27…29 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologic”, se arată într-o informare ANM.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

În săptămâna 11 – 18 iulie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, dar ma ales în cele intracarpatice.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

În săptămâna 18- 25 iulie temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele vestice.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales în centru și la munte.