Anamaria Prodan, replică acidă pentru Reghe. I-a spus-o chiar în fața judecătorilor: „Uită-te la mine!”

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au ajuns la final de relație și despărțirea oficială este tot mai aproape. Cei doi au mers deja la prima înfățișare, unde au dat nas în nas după multă vreme. Impresara nu s-a abținut și i-a transmis un mesaj dur fostului sot.

Anamaria Prodan, lovitură dură pentru Reghe

Anamaria Prodan și Reghe s-au revăzut după o perioadă lungă de timp. Cei doi soți au mers la Tribunalul Buftea pentru divorț, unde au avut parte de o mulțime de tensiuni. Revederea a fost una emoționantă, dar se pare că mai mult pentru Prodanca.

Reghe nici măcar nu a salutat-o când a ajuns la Judecătorie, dar impresara tot a afișat o atitudine pozitivă și plină de curaj. Aceasta a făcut și Glume în timpul procesului, care nu i-au picat deloc bine antrenorului. Mai exact, de față cu toată lumea din sală, i-ar fi spus fostului soț că acesta o iubește în tăcere.

„Am râs de câteva ori când glumeam cu el de față cu toată lumea și i-am zis: „ia uită-te la mine, că te tot ascunzi, mă iubești de leșini’. El așa este, el ne iubește foarte tare, dar nu mai poate să dea înapoi. Orice ar zice toată lumea, el și-a dat seama, el a fost păcălit. Când a realizat despre ce este vorba, când a văzut ce trecut glorios avem toți, în momentul ăla nu a mai avut cum să dea înapoi. Îi vine un copil într-o lună sau când naște fata asta”, a spus Anamaria Prodan.

Impresara este convinsă că Reghe încă o mai iubește, dar nu poate da înapoi, având in vedere că va deveni tată curând. Anamaria susține că acesta și-ar fi dat seama de Greșelile făcute, dar nu mai are de ales și va renunța la familia lui pentru alta nouă.

Reghe și-ar fi ignorat copiii

Anamaria a mers la proces alături de Sara și Bebeto, pe care Reghe i-ar fi ignorat complet. Acesta nu ar fi vrut nici măcar să îi salute pe aceștia, lucru ce a deranjat-o tare pe impresară. La fel de ignorant ar fi fost și Luca, fiul lui Reghe din prima căsătorie, care doar și-a privit subtil frații.

Totusi, antrenorul ar fi vorbit retras cu Luca. Martorii susțin că cel mic a lipsit de lângă sora lui, care s-ar fi panicat că nu îl găsește, dar imediat ar fi descoperit că stătea de vorbă cu tatăl lui.