Adela Popescu, mesaj de susținere pentru Irina Fodor, după zvonurile apărute în presă despre ea și Ștefan Bănică Junior –

Irina Fodor (33 de ani) și Ștefan Bănică Junior (54 de ani) găzduiesc împreună emisiunea „Dacing on Ice – Vis în doi”. Recent, Irina a fost fotografiată în fața casei artistului, în respectivul articol lăsându-se să se înțeleagă că între prezentatori ar exista o relație mai mult decât profesională.

Adela Popescu, mesaj de susținere pentru Irina Fodor, după zvonurile apărute în presă despre ea și Ștefan Bănică Junior

Ulterior, atât Irina, soțul ei, Răzvan Fodor (46 de ani), cât și soția lui Ștefan, Lavinia Pîrva (37 de ani), au clarificat speculațiile. În secțiunea de comentarii a postării Irinei, Adela Popescu (35 de ani) a scris: „Tu și Răzvan aveți cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care eu o știu. Se simte doar privindu-vă. Indiferent de ce s-a scris și se va scrie, nimeni nu s-ar putea îndoi de asta. Love ❤️ P.S.: Când veniți la un pahar să râdem puțin de „distracția” asta? :)”.

Din anul 2010, Irina este căsătorită cu actorul și prezentatorul TV Răzvan Fodor, alături de care are o fiică, Diana Elena, în vârstă de 10 ani.

Adela Popescu, mesaj de susținere pentru Irina Fodor, după zvonurile apărute în presă despre ea și Ștefan Bănică Junior

„De o săptămână, colegii din presă creează titluri care mai de care mai bombastice și preiau în buclă o informație artificială, fără a verifica realitatea. Întâmplător, împărțim aceeași meserie, pentru că și eu am fost 10 ani reporter, dar am fost învățată, la facultate și de-a lungul timpului, să verific sursele și să lucrez cu dovezi”, a scris Irina Fodor pe Instagram.

„Așadar, dacă nu m-a sunat nimeni până acum să mă întrebe cum au stat lucrurile de fapt, fidelă principiilor, am hotărât să arăt eu care este adevărul, ca să nu mai existe discuții aberante și inutile. Întâlnirea despre care s-a scris în diferite moduri a fost, de fapt, o ședință legată de proiectul live pe care îl prezentăm”, a continuat.

„Lucrurile au fost scoase din context, persoane prezente la fața locului au fost evitate în fotografii și așa s-a creat o știre falsă. Sunt absolut convinsă că există imagini și cu ceilalți colegi care au venit la întâlnire sau cu Lavinia, care a coborât odată cu Ștefan din mașina lor, dar nu ar mai fi existat niciun interes pentru articol dacă le-ar fi arătat și pe acelea”, a completat.

„Asta e tot ce am de spus și ce aș fi spus de la început, dacă mă întreba cineva, măcar cei care au preluat informația cu copy-paste de la sursa inițială, care sigur are toate fotografiile, dar nu vrea să le publice, pentru că nu ar mai fi nimic „spectaculos/scandalos” în așa-zisa lor „paparazzeală a anului”. Vă mulțumesc frumos! Numai bine tuturor!”, a încheiat.

Reacția Laviniei Pîrva

„Simt nevoia să va împărtășesc cele întâmplate. În ziua în care la noi acasă au sosit colegii lui Ștefan de la show-ul de dans, printre care și Irina Fodor, eu, împreună cu Ștefan, i-am întâmpinat cu mult drag. „Paparazzi“ au filmat toată scenă pentru că erau la 10 metri de garajul nostru, însă pentru ei eu am fost invizibilă”, a explicat Lavinia Pîrva pe Facebook.

„Pentru ei, eu eram înscrisă într-un studiu de cercetare al teleportării, am fost teleportata în Palestina ca să poată scrie în liniște ceva „senzațional” și probabil îi încurcăm puțin. Acesta este adevăratul motiv pentru care eu am primit rolul victimei invizibile în filmul creat de ei. Întrebarea mea este dacă mai există oameni care mai cred în fantasmele ziariștilor!? Sper că nu!”, a continuat.

„Acestea fiind spuse, fără să mă străduiesc, am fabulat un text, cred eu, muuult mai interesant decât știrea voastră fără niciun fundament… un fel de titlu care să atragă, vezi Doamne, atenția și să pară că este ceva wowwww… Nu este, vă spun eu. Sunteți plictisitori și fără pic de inspirație în a crea ceva interesant chiar și dintr-o situație cât se poate de normală”, a mai scris.

„Nu am nimic personal cu voi! Nu vă judec ca oameni! Poate că sunteți doar niște oameni bunuți și vreți doar să pară că aveți servici! Eu am să cobor acum cu picioarele pe pământ, dar voi? Voi când?”, a încheiat.